Primul campionat de padel din vestul țării a debutat la Dumbrăvița

Competiția, Dumbrăvița Padel Cup, adresată începătorilor sportului padel, a reușit să atragă 9 echipe gata să se dueleze pentru marele premiu oferit de organizatori, palete profesionale dedicate echipelor câștigătoare la feminin și masculin.

Atmosfera zilei a fost plină de energie, cuprinzând zâmbetele susținătorilor, încercarea celor mici de a deprinde acest sport și bineînțeles, orgoliile puternice ale participanților, de a deveni primii câștigători ai Dumbrăvița Padel Cup, o competiție ce dorește să devină tot mai puternică cu trecerea timpului.

Cele mai bune echipe de anul acesta la categoria masculină au fost formate din Adrian Hărădău și Șerban Dezliu, câștigători ai locului I, alături de echipa formată de Virgil Balaș și Călin Mureșan, poziționată pe locul secund. În cadrul categoriei feminin-mixt, echipa câștigătoare a fost formată din Alina Degău și Adriana Zinca, iar cea poziționată pe locul al doilea, din Eszter Toman și Samuel Tomachi. După câteva ore bune de joc adunate în total, bucuria acestora a fost pe măsură.

DSC_9322

Evenimentul a fost organizat de către TerenPadel, terenpadel.ro, constructor și susținător al acestui sport, baza sportivă Padel Center Dumbrăvița padelcenter.ro, și Asociația Via Rumania Cultura viarumaniacultura.com.

Vă așteaptăm la următoarea ediței a campionatului, iar până atunci: Let`s play padel!

Reclame

Super premii pentru super echipele DUMBRĂVIȚA PADEL CUP!

Echipele câștigătoare la feminin și masculin vor pleca acasă cu cele mai cool palete BullPadel, în valoare de 200€/  bucată, cele pentru bărbați și 150€/ bucată cele pentru femei! Echipele clasate pe locurile secunde vor câștiga super ghiozdane BullPadel!

DUMBRĂVIȚA PADEL CUP este una dintre primele inițiative de acest gen din țară și prima din vestul țării. Competiția se adresează începătorilor și se bazează pe spirit de echipă și poftă de distracție.  Acesta se va desfășura sâmbătă 3 octombrie, începând cu ora 09:30, în cadrul bazei sportive Padel Center din Dumbrăvița, situată pe str. Praga, colt cu str. Bucuresti. Competiția va avea două categorii, masculin și feminin, iar finaliștii ambelor categorii vor pleca acasă cu echipamente sportive BullPadel!

Padel se joacă pe un teren înconjurat de pereți din sticlă și un fileu așezat pe mijloc. Jocul este format întotdeauna din două echipe a câte doi jucători. În padel se utilizează o paletă cu design unic, fără corzi, iar punctajul este aidoma celui folosit în tenis. Uşurinţa şi divertismentul sunt secretele succesului sportului padel, care se joacă de peste 10 milioane de persoane în lume!

Pentru aceia dintre dvs care nu ați încercat padel până acum, aveți posibilitatea în cadrul bazei sportive Padel Center din Dumbrăvița, mai multe detalii la http://www.padelcenter.ro.

Aflați detaliile competiției aici: https://terenpadel.ro/2015/09/02/dumbravita-padel-cup-2015/

Let`s play PADEL!!! 😉

De la tenis la padel: cum să adaptezi loviturile

Mulţi dintre împătimiții sportului padel sunt în general fani ai sporturilor cu rachetă, în mare parte  jucători de tenis. Astfel se face că aceștia încep să joace padel cu anumite obiceiuri și poziții ale corpului tipice tenisului, pe care au tendința de a le reproduce și atunci când joacă padel, însă care nu se dovedesc a fi în avantajul lor.

Chiar dacă există anumite lovituri şi mişcări asemănătoare, adevărul este că cele două sporturi sunt complet diferite, fiind nevoie de o adaptare a mentalității pentru a schimba tacticile.

Racheta vs Paleta

Prima mare diferenţă între tenis şi padel este paleta. În tenis, punctul de impact al rachetei se află la distanţă de mână, pe când la padel se află aproape de pumn. Asta face, din punct de vedere psihologic, ca jucătorul să simtă paleta că este mai grea ca racheta, chiar dacă adevărul este altul. Jucătorii care au practicat tenis necesită o perioadă de adaptare pentru mânuirea paletei, până când reuşesc să găsească punctul exact în care să lovească mingea.

Peretele

Alt element diferenţiator între cele două sporturi este peretele. Tenismenii care se iniţiază în padel încearcă să lovească mingea înainte ca aceasta să sară în perete, pierzând posibilitatea de a se poziţiona cu un punct înaintea adversarului. Trebuie să percepi perete ca un element al jocului, care te ajută să obții puncte și nu doar ca la o simplă limită a terenului.

Schimbând loviturile

Chiar dacă din afară pare sunt același lucru, adevărul este că sunt două sporturi cu filosofii diferite. Tenisul este mult mai rapid şi ofensiv atunci când vine vorba de a marca puncte, pe când padelul este mult mai lent şi lucrat, de aceea poziţiile se schimbă mult.

Loviturile de dreapta sunt foarte asemănătoare în ambele sporturi, chiar dacă poziţa corpului variază puţin. Cu toate acestea, este mai uşor pentru tenismeni şi se adaptează repede, la fel cum se întâmplă cu reverul, unde trebuie făcute anumite schimbări la poziţia picioarelor pentru a reuşi efectul complet.

„Bandeja”

Cea mai mare dificultate a tenismenilor este în momentul în care se realizează anumite lovituri specifice padelului, ca de exemplu: „la bandeja” (în traducere: tava). Aceasta dă complicații majore atunci când se execută, din cauza obiceiului de postură aduse din celălalt sport.

Deoarece Bandeja este o lovitură de atac foarte importantă în padel, urmează să îi acordăm un articol special. Pentru a vă face o idee despre ce înseamnă asta, vă lăsăm un videoclip în care puteți studia această lovitură:

În concluzie, tenismenii care joacă padel trebuie să îşi schimbe mentalitatea atunci când sunt pe terenul de padel. Una dintre cele mai mari greşeli pe care le fac este intenţia de a câştiga puncte ca în tenis, neprofitând de loviturile tactice pentru a-şi dezarma adversarul. În acestă manieră, jocul devină mult mai dificil pentru ei, o dată cu introducerea unor lovituri ce nu aparțin acestui sport.

Sursă: http://padelmania.info/2014/07/17/del-tenis-al-padel-como-adaptar-los-golpes/